Schimbarea unor usi de interior face parte din pachetul de renovari care incep in perioada de primavara-vara. Daca te-ai apucat de renovat si vrei sa inlocuiesti si usile singur, trebuie sa cunosti cateva aspecte legate de modul de lucru si de siguranta. Aceasta schimbare trebuie sa intervina in urma finalizarii celorlalte elemente de renovare. Fiind vorba despre un ultim retus, usile trebuie sa se potriveasca cu intreg design-ul locuintei. Desigur, pe langa aspectul vizual, usile din casa ta trebuie sa fie calitative si practice.
Ce fel de usi de interior poti alege?
- Usi clasice – acestea pot varia foarte mult in ceea ce priveste materialul. Pot fi atat cu un model minimalist, cat si cu diferite incrustatii, modele si chiar cu insertii de sticla.
- Usi culisante – sunt perfecte pentru camerele mici, unde spatiul nu permite deschiderea completa a unei usi clasice. Acestea vor fi ascunse de un perete fals, pentru a se pastra aspectul estetic si pentru a economisi spatiu.
- Usi batante – sunt destinate in special pentru zonele cu un trafic intens, care nu necesita o inchidere ermetica.
Cum schimbi usile vechi cu cele noi?
Primul pas este evident, indepartarea usilor vechi, deja instalate. Pentru acest lucru nu ai nevoie de prea multe unelte, in afara de o surubelnita si o ranga. Tot ce trebuie sa faci este sa desurubezi balamalele de sustinere a usii, apoi sa o indepartezi din pereti cu putin forta, folosind ranga.
Instalarea unor usi de interior noi este ceva mai complicata si necesita mai multe instrumente. Printre acestea se numara: pene de lemn, ciocan, boloboc, surubelnita si spuma poliuretanica. Iata care sunt pasii pentru instalarea usilor:
- Aplicarea tocului. Aici vei avea nevoie de boloboc, pentru a stabili pozitia corecta a tocului la verticala. Apoi, folosind penele de lemn poti fixa tocul. Intre golul din zid si tocul ce trebuie instalat va trebui sa aplici un distantier, pentru a putea calcula pozitia exacta a usii. Fixarea tocului in perete se face prin cate 2 suruburi in fiecare latura.
- Plaseaza usa in balamale pentru a te asigura ca se potriveste. Apoi, umezeste zona de lucru si aplica spuma poliuretanica, lasand-o sa se usuce aproximativ 12 ore. La final, taie surplusul de spuma cu ajutorul unui cutter.
- Dupa ce usa este fixata, poti strange balamalele in functie de necesitate. Iti poti da seama de nivelul de strangere inchizand si deschizand usa continuu. Apoi, tot ce ramane de facut este instalarea feroneriei: clanta si broasca.
Daca nu te descuri, poti apela la un videoclip de tip tutorial, pe care le poti gasi pe YouTube. In plus, poti contacta vanzatorul de la care ai achizitionat usa pentru ajutor suplimentar.